Tătărușanu i-a taxat pe fanii României după incidentele din startul meciului cu Spania: „Cred că vom juca fără spectatori următoarele meciuri. Probabil autoritățile îi vor pedepsi cum se cuvine”

Tătărușanu i-a taxat pe fanii României după incidentele din startul meciului cu Spania:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Tătărușanu (33 de ani) i-a criticat pe fanii României care au avut un comportament neadecvat  la partida cu Spania, din preliminariile Campionatului European de la anul. Portarul naționalei este convins că România va fi sancționată dur, existând posibilitatea ca meciurile următoare, de pe teren propriu, să se joace fără spectatori.

Din păcate, cred că vom juca fără spectatori următoarele meciuri. Îmi pare rău că unii suporteri vin la stadion să facă asemenea gesturi. Probabil autoritățile îi vor pedepsi cum se cuvine. Chiar am fost expus în prima parte a meciului, dar nu e prima dată când se întâmplă asta. E meseria mea și mă bucur că am făcut un meci bun. Situația în grupă nu s-a schimbat foarte mult. Avem încă șanse la calificare. Suntem în luptă directă pentru locul 2 cu Suedia și Norvegia„, a declarat Ciprian Tătărușanu după meci, care a vorbit, pe scurt, și despre situație de la echipa de club, unde este rezervă:

Nu vreau să vorbesc prea mult despre acest subiect. Avem un antrenor care a ales alt portar în favoarea mea. Sper să primesc o șansă și cred că voi profita de ea„. România a pierdut meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020, joi seară, pe Arena Națională, scor 1-2. Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică.

După cinci runde din grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu șapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depășiți de Spania, Suedia și Norvegia. La Campionatul European din 2020 vor obține calificarea doar primele două clasate.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×